Sari la conținut

In ultima colonie de leprosi, de la Tichilesti, mai traiesc, astazi, noua oameni! Pentru ei, spitalul este casa si cimitir! Nu stiu ce e dincolo de gardul leprozeriei - sunt zeci de ani de cand nu au iesit in lume si intre oameni!

In ultima colonie de leprosi, de la Tichilesti, mai traiesc, astazi, noua oameni! Pentru ei, spitalul este casa si cimitir! Nu stiu ce e dincolo de gardul leprozeriei - sunt zeci de ani de cand nu au iesit in lume si intre oameni!

Pentru stat, sunt doar subiectii unui capitol de istorie aproape inchis. 11 lei pe zi, atat le dadea guvernul pana in urma cu cateva saptamani, cand in marinimia lui le-a majorat alocatia de hrana cu inca 8 lei.

Localitatea Tichilesti, Tulcea, locul in care se afla singurul sanatoriu in care convietuiesc bolnavii de lepra. 
 
 
In salbaticia padurii dobrogene, in Tichilesti, se ascunde, poate, ultima leprozerie din Europa. Un loc uitat, parca, de Dumnezeu, in care isi mai duc viata noua oameni, “incatusati” de o boala crunta: lepra. Boala i-a condamnat la izolare si i-a facut prizonieri intr-un loc pe care nu-l gasesti nici pe harta. Aici s-au nascut, aici au trait, si tot aici isi vor gasi sfarsitul. N-au trecut niciodata de portile spitalului; pentru ei viata, visele s-au oprit in curtea leprozeriei.
 
Singurii care le mai alina suferinta si singuratea acestor suflete ciuntite de crunta boala, sunt angajatii de aici. 
“Ati intalnit in viata, in tara, peste hotare, pe cineva care are 72 de ani de stat in spital? Nu. Ati intalnit acum … pe mine”, sunt vorbele devastatoare ale unei batrane din Tichilesti. 
Socanta, incredibila, devastatoare, asa este povestea unei bunici din Tichilesti. Are 90 de ani, si de 72 se afla in leprozerie. Femeia nu a uitat niciodata ziua in care a trecut pragul spitalului.  
 
 
“Am plans cand parintii m-au adus aici, dar Dumnezeu a ingaduit asa. In ‘46, pe 16 mai m-au adus aici. Uite cum sunt acuma...”, marturiseste, cu lacrimi in ochi, batrana.
Dincolo de gardurile spitalului, oamenii ramasi aici au nevoie, mai mult ca oricand, de oameni.
 
 
“Ce-mi doresc cel mai mult e sa putem iesi. Sa iesim in vizite, sa mergem la o Manastire, sa socializam, sa iesim din spital si sa vedem lucruri frumoase si interesante”, spune, cu durere in suflet, un localnic.
 
viewscnt